Imagini incredibile au fost făcute într-un tramvai din București. Mizerie și degradare – cam așa ar putea fi descrisă starea anumitor mijloace de transport în comun care circulă în Capitală.
O bucureșteancă a fotografia modul în care arată scaunele pe care călătorii STB ar trebuie să stea în timp ce merg cu mașinile societății de transport public.
„Cam în așa tramvaie se circulă în 2023 și mai avem pretenții de intrare în Schengen. Ne amăgiți pe linia lui 32 cu imperio și le vedem doar când se retrag la Alexandria. Rușine conducerii STB!
Când vor ajunge alea de pe linia lui 41 în halul ăsta le băgați pe linia lui 32 și dați vina pe romi că atât știți, să aruncați vina în curtea altuia”, a scris o femeie pe o pagină de Facebook dedicată reclamațiilor la adresa regiei de transport public din București.
Postarea ei nu a rămas fără ecou. Mai multe persoane au reclamat mizeria din autobuzele și tramvaiele care circulă pe străzile din București.
„Încă o dată o spun… ÎMI PARE RAU pentru persoanele care MAI ȘI PLĂTESC pentru bătaia asta de joc!”, adaugă o altă persoană.